:):):) " Cum vrei tu sa fie barbatul/femeia ideala?" :):):)

Intrebare oarecum comuna pe la 15 ani, cand te hlizesti cu amicele de clasa, si mai arunci un ochi la colegul de banca,
De asemenea des intalnita in mirificele caiete de amintiri, stiti la ce ma refer, ca doar toata lumea a avut macar unul.

Si in functie de fiecare veneau raspunsurile...bineinteles pe baza experientei vaste acumulate din pasiunile ce le faceam pentru actorii/actritele din reviste si tv, colege/colegi care ni se pareau noua mai ...altfel :)

Sa aiba ochi albastri, 1.80m, sa fie dragut, sa se imbrace bine, sa fie saten,sa fie mai mare cu un an sau doi, sa nu fumeze, sa-i placa muzica house, sa aiba simtul umorului, sa aiba masina, ...si multe astfel de cerinte...

Pe la 20 si, intrebarea suna un pic mai aranjata...asta in cazul in care tot sari de la un mr right la altul, -Ce iti doresti de la un barbat?

Si incepi iar cu o suita de dorinte, care apoi duce la o discutie, cu multe zambete si hahaieli, pentru ca dai in diverse si ajungi sa discuti pe unul, pe altul...

Ideea e ca nu stii niciodata ce anume astepti de la un om pe care ti l-ai dori alaturi, in pat, in viata de zi cu zi, poate chiar alaturi la o stare civila...

In functie de evolutia ta mai dai drop unor pretentii, si adaugi altele. In functie de prioritatile tale in mintea ta se mai formeaza o imagine a unui posibil mr right.

Mie mi-au placut ochii albastri dintotdeauna, dar am avut parte doar de ochi negri.
Mi-as fi dorit un om deschis si cu simtul umorului, dar am dat doar peste unii extrem de seriosi si greu de descifrat.
mi-am dorit anumite lucruri, am avut anumite asteptari, dar am avut parte de cu totul altceva...spre surprinderea mea, ceea ce am obtinut a fost mult mai cool si mai interesant decat ceea ce cautam initial.

Cautam lucruri,oameni,locuri, si ne imaginam ca ceea ce cautam e ceea ce ne-ar trebui noua...descoperim uimiti ca nu ne cunoastem decat intr-o mica masura, pentru ca in cazul in care obtinem ceea ce ne-am dorit fie ne plictisim repede, fie descoperim ca nu e asa de interesant pe cat ne-am imaginat ca ar fi...

Apoi mai e un aspect, fiecare dintre noi se dezvaluie treptat, si in anumite situatii, nu suntem open books asa cum am putea afirma la un moment dat, si rezonam in mod diferit cu diverse persoane, situatii, experiente, momente.

Si atunci un om care poate ti s-a parut a fi the best for you, ar putea sa nu ti se mai para la fel peste un an doi, sau dupa ce l-ai vazut beat la o petrecere or whatever...

Ok, e normal pana la urma sa avem pretentii, asteptari, si orice altceva...Dar la fel de normal e sa fim sinceri cu noi .
Eu am ramas surprinsa cand mi-am dat seama ca imi place un barbat care are burta. Un barbat care pe alocuri e nesimtit si nu isi da seama cand gafeaza. Un barbat care nu e neaparat foarte destept, care nu se imbraca mereu asa cum mi-ar placea mie, si care nu are neaparat o caruta de bani si o masina traznet.
Imi placea un om normal, pentru ca la randul meu si eu sunt un om normal...
O femeie care nu arata nici rau dar nici bine, (in acceptiile revistelor glossy), o femeie desteapta dar care mai si da cu batul in balta din cand in cand...

The point is...pretentiile noastre nu sunt asa de mari pe cat vociferam in lumea larga.
Pentru ca idealul e o poveste relativa...si pentru ca in intunericul nostru, atunci cand nu ne e teama de sinceritate suntem perfetc constienti de imperfectiunea noastra., si stim foarte bine ca nu ne dorim decat cate putin...din aproape in aproape, si suntem constienti ca in orice moment suntem altfel, capabili si de bune si de rele, capabili sa fim si frumosi si urati...in orice ipostaza a vietii...

De fapt hai sa luam viata asa cum olarul ia bucata de lut, ce stie ca-i apartine, si o modeleaza asa cum vrea el si cum simte...bucata de lut hai sa fim propriile persoane...pentru ca tu iti apartii doar tie...si doar pe tine te poti face ideal...dar asta doar in acceptiunea ta...

:):)::)