hibernare

ati simtit vreodata ca va intra sufletul in repaos?
ca si cum isi da un restart...ca si cum iti iei timp , asculti beautiful worlds-atb, sau orice altceva va trimite mintea departe, iti iei obiectul preferat, un aparat foto de exemplu, si te asezi turceste in camera ta, si incepi tacticos sa cureti fiecare coltisor...
nu e ceva necesar, aparatul ar mai fi functionat inca jumatate de an fara sa il cureti...dar sufletul tau?

obisnuiam sa fac astenie de toamna, cum imi placea mie sa alint starea ce ma cuprindea, dura cam o luna de zile,
ce faceam? ma autoizolam...bateam toate aleele parcurilor, priveam copii in goana lor inocenta, dormeam, adulmecam aerul, hoinaream prin piata inspirand cu nesat mirosul de mere si struguri, si ma strangeam in mine...Era un soi de meditatie mai ciudata cum aveam sa realizez mai tarziu...era modalitatea mea de a ma restarta , de a procesa ceea ce acumulasem peste an...

de vreo doi ani nu mai fac astenie de toamna:) ...
de vreo doi ani intru in hibernare,
mi se asterne liniste peste univers, ma infofolesc in haine groase , inca adulmec aerul pentru a simti cat de departe sau aproape e primul fulg, fac provizii de ceaiuri cu arome felurite , fac provizii de saruri de baie si spume ce te duc cu gandul la spa-ul din Toscana pe care in curand il voi vizita, si ascult cafe del mar...

apoi meditatia stand turceste pe perna pe care o tin pe parchet si neaparat acele bucati de ceara in forme si mirosuri diferite ce ard in nestire,

imi sunt dragi oamenii...toti...cu tot ce tine de ei.
mi-s dragi cei ce imi zambesc,imi sunt dragi cei ce ma asculta, imi sunt dragi cei care ma ating, imi sunt dragi cei ce ma corecteaza, imi sunt dragi cei ce ma suna, imi sunt dragi cei cu care iau masa, imi sunt dragi cei ce ma iubesc, imi sunt dragi necunoscutii ce ma privesc cu ochi pierduti,
imi sunteti dragi toti :)
Dar ce imi place si mai mult e ca imi sunteti dragi mereu, si cand tipati la mine,si cand ma ignorati,si cand ma suparati,si cand ma urati,si cand sunt furioasa pe voi,si cand va urasc,si cand va ignor,si cand v-as rani...doar pentru ca ma doare ...ceva...orice...

E o gama intreaga ,si pentru simplul fapt ca simt si bine si rau, si dragoste si ura...va iubesc...mai mult..sau mai putin...mai intens sau...deloc.

Intru in hibernare dragii mei. Si am inceput deja sa meditez asupra mea...cu voi in gand si suflet.

Va imbratisez cu mult profund...:)

leneveala de uichend :)

hey...un uichend in care nu am scos decat nasu pe geam...
mirosea a iarna, :)
am trandavit, am mancat si am vazut atatea episoade din Dr. House la AXN, de mi s-a acrit,
am saturat placerea ce o aveam ptr acest serial...mi-am injectat doza letala:)
nu am vrut sa gandesc , doar mi-am dat un checked din cand in cand ...sunt ok imi spuneam si simteam linistea ce domnea in mine...asa ca am continuat with doing nothing..:)
ma rog...almost :)
ma asteapta inca o saptamana, in care statusul meu de mess va ramane -mi se rupe-
pentru ca asa cum spuneam cuiva , incerc sa imi induc o stare ce mi-o doresc permanenta...
una de calm, de seninatate si de-totul va fi ok no mather what...
e clar ii doresc o stare de bine, o stare care sa ma ajute sa evit panica si stressul inutil...
la unii cred ca a devenit un job din a se panica imediat, a se bloca...
dar nu se intelege ca in acest fel blochezi si accesul la solutii, la sanatate si buna dispozitie...

Muncesc in firma de aproape un an, si in ultima vreme ma gandesc cu ce m-am ales...
M-am ales cu o perceptie clara asupra dorintelor mele,
cum as vrea sa fie urmatorul loc de munca, cum as vrea sa ma port cu oamenii, cum mi-ar placea sa muncesc...
Dar in acelasi timp, stiu si cum nu vreau sa fiu, si cum nu vreau sa fie urmatorul loc de munca...
Cum spunea o prietena...am gasit modele , dar si mai multe antimodele...

So...Sa aveti o saptamana frumoasa si calma, in care sa fiti centrati pe solutii si voie buna...orice altceva nu merita...

un alt fel de ...alt fel :)

am fost in uichend la cluj,
eram obosita moarta...si fizic si sufleteste...
eram dupa o saptamana de somn putin si prost si mult zbucium interior...
multe intrebari, putine raspunsuri...
eram pornita sa gasesc un ceva, sa imi treaca altceva, si sa aflu ce fac mai departe...
mi-am luat doi ani in care sa rezolv some inner stuff, doi ani in care sa nu migrez, doi ani in acelasi loc,
doi ani ca sa aflu ce vreau, doi ani ca sa gasesc un domeniu, doi ani in care sa scap de temeri, spasme, si orice ma tragea inapoi.
dar cei doi ani se apropie de final, si facand un bilant, in proportie de 80% i achieved my goals.
si atunci am mers la cluj pentru a dialoga cu constiinta mea cea draga si a vedea ce facem mai departe...
bineinteles ca la inceputul celor doi ani in mare m-am gandit care ar putea fi parcursul, dupa perioada de "site in constructie"
si mi-am adus aminte, si cumva m-am simtit prizoniera acelor posibile planuri...
dar din cluj am plecat cu replica mea amintita de sor'mea, Imi rezerv libertatea de a ma razgandi, si de a incerca orice m-ar putea apropia de acel EU pe care il vanez.

Am plecat cu gandul ca trebuie sa imi treaca, zbuciumul din ultima vreme. Si am meditat, am citit, si mi-a facut bine. Am observat si mi-am dat seama ca nu are rost,
momente diferite in viata, parcurs diferit, total altfel si altceva.
Am refuzat sa vorbesc intr-una si am cerut sa nu mi se aduca aminte, am reusit. Si mi-a trecut, m-am linistit.
Ela mea m-a lasat in pace, nici eu nu am incercat sa fiu altcumva.
Si uite asa a inceput sa se compuna starea mea de bine, de calm, de Zen cum ar spune unii si de je m'enfiche cum imi place mie sa spun.

Apoi am fost si am revazut pe Vlad si Corina. Si am realizat ca au ramas idealul meu. Aceeasi privire adresata ei, acelasi calm pe fetele lor, aceeasi incredere, totul dublat de bucuria realizarii lucrurilor in doi.
E extraordinar cum astfel de oameni te umplu de pozitivism, cum iei lumina de la ei si infunzi gaurile negre din tine.

per total m-am ales cu atat de multe incat voi mai scrie ceva posturi...

dar statusu de pe mess spune multe...JE M'ENFICHE...MI SE RUPE...TRAIASCA EU!!!!

ai grija ce iti doresti...

ca s-ar putea sa obtii...
doar ca niciodata cand iti doresti ceva, nu percepi dimensiunea dorintei tale, si nu te gandesti o clipa daca esti pregatit sau daca poti face fata...

a song too

try Bono & The Corrs cu When the stars go blue.
Pay attention to the lyrics!!!

I want the answear.

la vie en rose

Filmul meu preferat, o poveste un pic altfel, in franceza bineinteles :)
-Jeux d'enfants-

rasfoiam acum filmul, vi-l recomand.

despre sor'mea :)

este belle de jour, este El a mea,
i miroase a somn pielea dimineata si se pisiceste si spune - Lasa-ma tu in pace!, si apoi arunca un zambet lenes de felina, cu ochii inca inchisi.
Are parul lung si moale, si miroase mereu a parfum, are o alunita pe un san, si o gropita pe unul din obraji,
e mai inalta ca mine dar e cu patru ani mai mica,
e cea mai importanta fiinta din viata mea,
e cea mai buna prietena a mea,
Draga mea nu te supara dar oricat as incerca nu pot exprima in cuvinte ce insemni tu pentru mine,
mai bine pun deoparte cateva ore pentru acele discutii speciale, pun deoparte si imbratisarea cea mai plina de dragoste pe care o am eu, si privirea mea cea mai sincera,
vei vedea si vei simti mai bine,

mi s-a trezit sufletul...

Atzipise :)
Si a inceput sa simta...mult de tot...
Nu de multa vreme, pentru ca a dus o lupta crancena de negare, de nerecunostere,
eu? eu , la care nu ajunge nimeni? eu care ma credeam amortita?

am dezbatut, intens, am alungat si iar am chemat, am abandonat si iar am pornit sa caut...
Am vrut sa povestesc ca sa isi piarda din sens si din valoare, mai rau mi-am facut.
Si apoi m-am lasat invaluita, ce-o fi o fi, asta e ...nu ma pot bate cu mine pentru ca simt...
Nu vreau sa simt inn zadar, si as vrea sa mi se raspunda...offf iar ma complic.
Nu incercati sa intelegeti!!! Am renuntat si eu...
Acum doar simt...si atat.

feblete...

un je ne sais qoui:):):)

what makes your day in the morning???

dragii mei, care ma cititi, printre randuri ...sau nu,

ma gandeam daca vi se intampla si voua dimineata, sa vedeti a frindly face,
un om pe care nu neaparat il cunoasteti, dar care are o fata atat de senina, si care inspira buna dispozitie,
si asa morocanosi si grabiti cum suntem noi majoritatea dimineata, totusi aruncam un zambet, dupa ce furam un pic de seninatate de la respectivele persoane...
si mergand mai departe ne trezim ca brusc gandurile noastre alearga in alta parte,
deaja suntem mai relaxati...ahh si mai observam si ca e soare, si ca aerul miroase a toamna...

eu dimineata sunt de groaza, sunt adormita, morocanoasa,si imi place sa ma trezesc in tihna...usor, dar nu vorbesc deloc, doar ridic mana in semn de salut , catre lumea din casa...ei ma lasa in pace ca s-au obisnuit cu mine,

ies pe usa, si pana la metrou e imposibil sa nu vad ceva care sa ma faca sa zambesc...
intr-o dimineata, o mama grabita taraia dupa ea un copil care urla-Mi-e sooooomn!!!!!!
Era geniala scena, m-a pufnit rasu instantaneu :)
Apoi intr-o alta dimineata am vazut un tip atat de dragut si de relaxat, sincer parea ratacit in metrou,
dar era asa de scump si de zambaret incat imaginea lui m-a facut sa ma simt bine toata ziua,
Apoi Zinzi a mea care are un zambet special pentru mine, inventat si daruit prima data cred ca prin februarie,
L-am patentat si din cand in cand de peste gardu nostru de la birou, mi-l arunca si ma pufneste rasu...si asa ziua parca e altfel...nu mai e asa de crancena,

Da dependenta dragii mei...te trezesti cautand in fiecare dimineata acel ceva ce te calmeaza si face ziua sa inceapa altfel...

despre Radu

:)
voi incepe cu un zambet anticipand hohotele sora'mii,
dar trebuie sa scriu despre el...

eram in scoala generala, eu in gashca cea nebuna, care cara zapada in clasa cu poala, care chiulea si apoi ne intrebam de ce?, ne incuiam in clasa, ne incaltam cu papucii unii altora,sau imbracam hainele cate trei o data ...
asa ne distram...

asa si Radu era al tuturor si al nimanui, era baiatul dragut, care placea orice ar fi facut, si impresiona prin multe smecherii, nebunii ce le facea fara sa fie prins,
era brunet cu ochii verzi si radea tot timpul,
mi-a placut la nebunie, dar bineinteles ca nu am recunoscut niciodata, eram viteaza si nu puteam sa dau nas cuiva care oricum placea la toata lumea.
si asa ne-am tot tachinat noi,
imi decupa din ziare articole cu East17 si cu Take That :)
apoi la un moment dat ne intelegeam noi atat de bine incat am primit cadou de la el ceva ce purta la gat, un soi de medalion...nici atunci nu mi s-a parut iesit din comun,
si apoi am stat in aceeasi banca, ceea ce in generala era declaratia suprema.
m-am lasat prinsa in joc...doar ca era tarziu...urma sa terminam scoala , sa ne inscriem la liceu, si apoi imensa vacanta de vara...
ne-am facut promisiuni, urma sa ne intalnim si sa petrecem timp impreuna,

dar cum eu nu imi guvernam propria mea viata, m-am trezit ca plec din oras,

si am stat toata vara prin cu totul alte locuri...si s-a rupt legatura,

l-am revazut dupa mult timp, eu imi traiam prima dragoste, dar cand l-am vazut, am avut o senzatie stranie, si am intins palma si i-am mangaiat usor obrazul,
niciunul dintre noi nu s-a mirat de gest,

dar a durat prea putin si iar am plecat, unul intr-o directie,celalalt in alta...
au ramas multe nespuse...

cand am terminat liceul l-am mai vazut o data...era tare dragut...si arata foarte bine...
din aceasta pricina am aflat ca a plecat din tara...
febletea mea din scoala generala fugise in Japonia...sa fie dansator...

L-m visat intr-o seara, si mi-am adus aminte, si m-am gandit sa scriu...

Concluzii- inca nu spun si nu recunosc cand imi place cineva, ba din contra fac pe viteaza si indiferenta...si multi pica in plasa...pana si eu..

dar nu voi pleca...

pana nu voi epuiza totul, pana nu voi crede ca nu mai e nimic de descoperit.
inca mai e ceva negasit...sau poate e gasit dar nerecunoscut...
hai ca vorbesc in dodii...plec la film lume!!!
:):):):)

oare??

respira tristete posturile mele?
as vrea sa fie profunde si melancolice...asa ca toamna.
va imbratisez :):):)

sunt pe cale sa devin hoinar...

cand am plecat prima data de acasa i-am spus mamei , sa ia aminte ca incepand din acest moment voi fi mereu pe drumuri, ratacind...
fie am cazut capcana propriilor mele vorbe, fie chiar asa e sa fie...
doi ani de bucuresti nu m-au ancorat...
nici trei ani de sibiu...
nu m-au adoptat definitiv nici clujul si nici timisoara,
nu m-au alungat dar nici nu m-au pastrat, oare s-au gandit ca voi vrea mereu mai mult si mai altfel si nu vor mai face fata?
posibil...
pana atunci incerc sa mai raman pe aici...inca mai acut ancora...slabe sanse sa o gasesc...dar you never know...
imi mai dau un an...si apoi...devin iar suflet nomad...

urme de adevar...

unde au mai ramas ?
ca ne sucim pana nu mai stim cine suntem...
imprumutam vorbe,fraze si ne atribuim ganduri...
ne amagim ca ai exista urme de adevar in ceea ce simtim, in ceea ce spunem si facem...
urme de adevar in ale nostre vieti?
ma razvrateam si imi spuneam ca realitatea cea mai ok e cea pe care mi-o creez eu...
dar realitatea mare ne cuprinde pe toti...si atunci se destrama realitatea proprie si personala...
sa le imbini pe amandoua ar insemna sa accepti din cand in cand ca nu ai dreptate, ca esti intolerant pe alocuri, si uneori ignorant...
dar oare nu ajungem in extreme...considerandu-ne prea putin...sau prea mult?
cat de autoeducat si experimentat ar trebui sa fii ca sa recunosti si sa atingi acel echilibru care alunga arsura sufletului?
destul si nici atunci indeajuns...
cea mai mare amagire a mea, pe care am adopta-o si imbratisat-o a fost ca exista mai multe feluri de minciuni...unele pe care le spui pentru a nu rani pe ceilalti, si unele care sa te scape pe tine...
dar in fiecare caz cel ranit esti tuu...
dar te amagesti...caci urmle de adevar sunt relative...si divers percepute...de noi cei ce suntem picaturi ce alcatuiesc oceanul...

nu mai am chef....

imi tremura mainile...degetele sunt nerabdatoare...ar atinge...
visam...ceva azi noapte...o bucata de cer si o privire...
o voce...una familiara...fara chip si fara nume...capabila sa stearga nelinistea si sa alunge temerile...
as fugi si as alunga lacrimile in goana vantului...as sta cu Dumnezeu la ceai..si am comenta cum noi oamenii traim pe fuga.
as promite ca eu voi face altfel..si ca voi incerca sa ma misc mai slow...
dar iar as deveni nerabdatoare si iar m-as grabi...
pentru ca as cauta iar imbratisarile, si vocea, si as alerga crezand ca voi ajunge din urma ceea ce ma bantuie, si ma amageste la nesfarsit...
ploaia, casa cu flori in fata si aleea pavata.
mirosul de acasa si prajituri,portocale si liliac...apoi petale ratacite si care preamaresc pasii...
apoi acea imbratisare in care te strangi, mainile indesate in buzunare pline de firimituri, mirosul acela ce dezlantuie sumedenie de amintiri si deja-vu -uri ce nu stii de unde sa le iei si cum sa le pui cap la cap...
bati strazile cu ochi pierduti si lasi sa te copleseasca toata atitudinea universului si toata privirea scaldata in dragalasenie a celui ce comanda cerurile...

pasiuni...mai noi,mai vechi,ratacite,alungate,uitate

am fost in team building.
cu firma :) adica cu toata firma...120 oameni...
tare..si multi...atat cat distractia sa fie cat mai diversificata...
si chiar daca ploaia ne-a posomorat la inceput...pentru ca s-a aliat cu frigul.
dar diferenta la mine, a facut-o aparatul foto de care m-am agatat.
am evitat aceasta pasiune cat am putut de mult...am dedicat timpul psihologiei...ca dehhh, planuiam sa facem cariera...Jung fiind foarte aproape de sufletul meu...iar pe Freud il citeam si il blamam la infinit ,caci era contradictoriu si enervant in afirmatiile lui exarcebate despre sexualitate...
dar fotografia... am trait pe langa oameni care au impins pasiunea la extrem...sute de fotografii, facute sub influenta ierbii..umbre,culori,priviri,ochi,idei,
respirau un je ne sais quoi...era si greau sa le poti explica...ametiti de libertate...
armeneasca anei- bestiala...un apartament boem, cu trepied si un mircea permanent inspirat de dragostea frateasca...
apoi poze descarcate, prelucrate la nesfarsit...pana nu iti mai dadeai seama de la ce s-a pornit, ce a vrut sa surprinda poza respectiva...
ahhhh...si m-am agatat de aparat si ma surprindeam cautand orice urma de imprevizibil,inedit,ceva altfel si plin de expresie...
m-am bucurat ca un copil pentru orice poza altfel...pentru orice privire surprinsa si care spunea ceva...toata gama...
anyway...let's continue...macar de data asta sa aprofundez...e tare bine, sa observi si sa surprinzi...