cand am plecat prima data de acasa i-am spus mamei , sa ia aminte ca incepand din acest moment voi fi mereu pe drumuri, ratacind...
fie am cazut capcana propriilor mele vorbe, fie chiar asa e sa fie...
doi ani de bucuresti nu m-au ancorat...
nici trei ani de sibiu...
nu m-au adoptat definitiv nici clujul si nici timisoara,
nu m-au alungat dar nici nu m-au pastrat, oare s-au gandit ca voi vrea mereu mai mult si mai altfel si nu vor mai face fata?
posibil...
pana atunci incerc sa mai raman pe aici...inca mai acut ancora...slabe sanse sa o gasesc...dar you never know...
imi mai dau un an...si apoi...devin iar suflet nomad...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu