imi tremura mainile...degetele sunt nerabdatoare...ar atinge...
visam...ceva azi noapte...o bucata de cer si o privire...
o voce...una familiara...fara chip si fara nume...capabila sa stearga nelinistea si sa alunge temerile...
as fugi si as alunga lacrimile in goana vantului...as sta cu Dumnezeu la ceai..si am comenta cum noi oamenii traim pe fuga.
as promite ca eu voi face altfel..si ca voi incerca sa ma misc mai slow...
dar iar as deveni nerabdatoare si iar m-as grabi...
pentru ca as cauta iar imbratisarile, si vocea, si as alerga crezand ca voi ajunge din urma ceea ce ma bantuie, si ma amageste la nesfarsit...
ploaia, casa cu flori in fata si aleea pavata.
mirosul de acasa si prajituri,portocale si liliac...apoi petale ratacite si care preamaresc pasii...
apoi acea imbratisare in care te strangi, mainile indesate in buzunare pline de firimituri, mirosul acela ce dezlantuie sumedenie de amintiri si deja-vu -uri ce nu stii de unde sa le iei si cum sa le pui cap la cap...
bati strazile cu ochi pierduti si lasi sa te copleseasca toata atitudinea universului si toata privirea scaldata in dragalasenie a celui ce comanda cerurile...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
si mie mi-e dor de ceva... dar nu stiu exact de ce... poate chiar de acea imbratisare despre care tu vorbesti... acea imbratisare in care sa te strangi, sa te faci mica, mica... si sa nu iti mai pese de micimea ta.
Trimiteți un comentariu