unde au mai ramas ?
ca ne sucim pana nu mai stim cine suntem...
imprumutam vorbe,fraze si ne atribuim ganduri...
ne amagim ca ai exista urme de adevar in ceea ce simtim, in ceea ce spunem si facem...
urme de adevar in ale nostre vieti?
ma razvrateam si imi spuneam ca realitatea cea mai ok e cea pe care mi-o creez eu...
dar realitatea mare ne cuprinde pe toti...si atunci se destrama realitatea proprie si personala...
sa le imbini pe amandoua ar insemna sa accepti din cand in cand ca nu ai dreptate, ca esti intolerant pe alocuri, si uneori ignorant...
dar oare nu ajungem in extreme...considerandu-ne prea putin...sau prea mult?
cat de autoeducat si experimentat ar trebui sa fii ca sa recunosti si sa atingi acel echilibru care alunga arsura sufletului?
destul si nici atunci indeajuns...
cea mai mare amagire a mea, pe care am adopta-o si imbratisat-o a fost ca exista mai multe feluri de minciuni...unele pe care le spui pentru a nu rani pe ceilalti, si unele care sa te scape pe tine...
dar in fiecare caz cel ranit esti tuu...
dar te amagesti...caci urmle de adevar sunt relative...si divers percepute...de noi cei ce suntem picaturi ce alcatuiesc oceanul...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu