the last....

hey dragii mei,
sfarsit de an...inca doua miraculoase zile si ne putem gandi toti la un nou inceput...
de ce acum si nu oricand?
pentru varii motive, pentru ca acum e evident si la moda...incepe un an nou...2009
anul 2008 il incepeam cu o slujba noua, continuam in acelasi domeniu, incepeam alaturi de colegi noi fara sa stiu ca cel putin unul imi va deveni extrem de drag si cel mai important...prieten. ( stie ea la cine fac referire:)

am muncit anul asta foarte mult...am aflat multe tare despre mine si capacitatile mele.
am ras mult si am avut cateva experiente inedite.
am inceput anul cu multa meditatie...cu multa introspectie, si a continuat si pe parcurs , ermetizandu-ma la un moment dat.

m-am autosigilat.

a fost un an excelent. inchei o calatorie extrema si exceptionala.
nu exagerez cu nimic. imi inchei anul si calatoria mea in mine.

2009 va fi open season :)

de asemenea inchei si acest blog. e un blog foarte personal, prin intermediul caruia v-am lasat sa vedeti inside me...v-am impartasit din temerile si visele si visurile mele.
v-am impartasit despre perceptia mea asupra lumii si asupra divinitatii.
vam povestit despre dragoste, despre framantari si dorinte, despre aspiratii si reflectii, despre pasiuni si ploaie :)

asa ati facut cunostinta cu o Lore pe care altfel nu ati fi cunoscut-o...sau poate...

Multumesc !!!

2009 va fi anul in care libertatea si zambetul va prima...tre sa prind un cal verde si sa il transform in realitate...
ma voi incarca de curaj, imi voi pune chilotii pe dos si voi porni in another journey.

one way or another voi parasi romania, si tot one way or another ma voi reapuca serios de psihologie.
voi incepe un nou blog care va fi un soi de rehearsal pentru cartea urmeaza sa o scriu,
de asemenea imi voi pune la punct si pasiunea pentru fotografie.

si voi calatari...voi vedea Franta si voi fi eu mai presus de orice.

o sa am grija sa va tin aproape ca prin puterea exemplului personal sa va demonstrez ca caii verzi devin realitate atunci cand crezi in ei si-i readuci in viata ta.

soare, verde, vant, muzica, calatorii, carti, tutun, parfum, flori, vechi si nou, limbi straine, aventura, levantica, psihologie, un obiectiv manuit cu infrigurare pentru a nu pierde clipa, zoom, eu.

Va iubesc oameni. De aceea luati aminte si stati aproape.

See u soon. In alta parte.

taste this

http://www.youtube.com/watch?v=xfb-X30ochk&NR=1

some stuff about something called Christmas

It used to be my favourite time of year...
but it stopped some years ago...
the reasons are too sad to be said...
but it drives me crazy random things that reminds me how good it used to be...
some may ask why dont i do something to make it back as it used to be...
cause i lost something on the road...
maybe a family...maybe the sense of forgiveness, maybe some love, some truths, maybe some lies...
but pay attention to this list, you may find pieces of what used to be your xmas once tooo...
frank sinatra and some carrols
the smell of cookies
the warmth of the oven
the smell of the xmas tree
some snowflakes
old black and white movies
tom and jerry
the ornaments , the balloons, the sweets, the expectation

asteptarea cadourilor, ideea ca te vei pune in pat si dimineata vei gasi sub bradul din fata patului lucrusoare dragute ce te vor bucura oricum.
mirosul de portocala rasa, caci mama o punea in toate prajiturile ca sa avem noi ce scuipa..
mirosul de ger ce il aduceai in casa de fiecare data cand intrai pe usa,
pocnitorile in surdina, si omuletzii cu zdranganele ce se pregateau pentru colindat sau urat...
mainile rosii de frig si aspre ale tatii, si mami care mirosea a copt sau a legume fierte pentru salata boeuf,
mai aprindeai o candela si atunci se mai amesteca si mirosul acela de ars,
vedeai asa o forfota in jur si toata lumea se pregatea...se pregatea sa leneveasca si sa manance...
ciudat nu?
sa muncesti trei zile neincetat, sa gatesti o sumedenie de mancaruri...ca apoi sa stai :)

Inca traiesc in dorul Craciunului, asta pentru ca intotdeauna traiesti in dorul a ceea ce ai avut, la fel cum traiesc in dorul dragostei, a muntilor mei iubiti de la buni, a mirosului de iarba proaspat cosita, a saniusului , a prajiturilor, a mirosului de porc parlit si a trosnetului de lemne ce ard mocnit in soba,

Da , o viata plina de senzatii, pot sa inchid ochii si sunt iar acolo.
In seara asta mi-am dat seama ca ce vreau eu e sa construiesc...
Sa construiesc o casa, o familie, o dragoste, o sinceritate, o prietenie, o persoana mai buna...vreau sa construiesc un Craciun...

ps: pentru Lori cea dulce.

pentru...cei mai ...

asa :)
ca era sa dau drumul doar titlului :)

cei mai dragi mie acum - andrushka , dani si vlad.
cei mai vechi alaturi de mine in bucuresti - mirela, adriana, paul, georgiana, ovi.
pentru cei regasiti - miha , ana.
pour les nouveautes - lori, seba,
for the best - ela mea.

Si pentru multi altii care se stiu ei...
VA IUB DRAGII MEI, CAM DE AICI PANA LA GURA HUMORULUI :)

framantari...

Devin pisaloaga cand vreau sa inteleg unele lucruri,
si imi gasesc victime...
adica oameni carora le spun diverse, intrebari, cuvinte, povesti...si ei reactioneaza,
intr-un anumit fel...si atunci eu manipulez fiecare reactie , fiecare cuvant, si incerc sa refac un puzzle,
potrivesc piesele in atatea feluri si fac atatea combinatii de te doare mintea,

Da si dupa ce innebunesc omul cu care vorbesc, trag concluzii si in mintea mea incepe sa se prefigureze imaginea corecta a puzzle-ului...

Sau doar bat campii si ma linistesc.

Multam Andrushka draga si sorry ca te-am innebunit.

Promit ca nu e ultima oara 

gandesc prea mult...:)

ca de obicei...am dat de greu si de oboseala...
urmarea?...mintea mea creeaza iar diverse scenarii despre cum as putea pleca,
simplu...cu trenu...sau cu avionu, cu vaporu...
spuneam cuiva ca daca as avea 10.000 euro as fugi din tara ...
raspunsul a fost - Dar de ce tre sa fugi?-
exact...DE CE TRE SA FUG?
de fapt cred ca cea mai buna intrebare ar fi- De ce anume fug?-
e clar ca de fiecare data am fugit de ceva anume...
acum ma tin pe loc ... dar oare pentru cat timp voi reusi...

Deci dragii mei , voi ce credeti?
Fug sau chiar vreau sa plec?

Prima ninsoare….

Cred ca a durat ani de zile,
era un ritual, era seara in general,
luam o hainuta pe noi, si ciorapi grosi in picioare, sau papuci haiosi de casa,

acasa la mine in oraselul meu de turta dulce, stau la etajul trei, si cum in cartier sunt doar bloace de 4 etaje, nu ai probleme ca nu vezi cerul, si cum e un cartier asa mai marginas, nu e trafic , si poti auzi cum ningeeee....

anyway...cum vedeam ca incepe sa ninga pentru prima oara, ieseam in balcon, eu si sora mea si ca doi indieni, sarbatoream, celebram primii fulgi de nea,

stateam cu limba scoasa ca sa-i gustam, inspiram aerul rece si care parca spunea povesti...
cantam toate catecele pe care ni le puteam aduce aminte, absolut toate si in toate limbile pe care noi le puteam pronunta, mai rau , mai bine...

stateam asa cam doua ore si era o splendoare sa vezi in lumina felinarului de la coltul strazii cum cernea dumnezeu printre degete fulgii , ne inghetau obrajii si degetelele pe marginea de fier a geamului de la balcon,
geamul de la bucatarie se vedea ca e aburit, si bateam din cand in cand ca sa-i atentionam pe ai nostri, se auzea atunci mama cu un glas pitigaiat – treceti tuuu in casa ca o sa raciti...-

dar razand ne intorceam la ale noastre,
nu ne certau, nu ne spuneau nimic, era prima ninsoare, si toata lumea se bucura, e un sentiment ciudat....mirosea a curat, a sarbatoare, a totul va fi bine, a oameni ce se gandeau ca au scapat de anul asta si acum pot sa faca planuri pentru un an mai bun,

azi sunt in bucuresti, si la acum jumatate de ora ( 10.00) a nins pentru prima oara,
sunt aici , dar as da totul sa fiu iar acolo....

un parfum...o poveste

imaginatie, stropi fini de parfum,
esentze, se dizolva, porii freamata, simti cum se evapora si se transforma...
o floare pe un camp, vant si ploaie , racoare si mireasma,
un fruct, soare arzator, parguit, zambet si dragoste,
sinceritate si tu insuti...
plante, natura, artificial, creatie...

un parfum o poveste, un barbat, o femeie, tutun, piele, maro, cai, casa veche,
echitatie, castan, nuc, plopi, bicicleta, lemn, ceai...mmmmmmmmmmmm

trebuie gasit...

si totusi, parfum, poveste, ...

mi s-a acrit de bucuresti

urasc orasul asta!!!
i feel trapped!
ma secatuieste de viata si ma face sa ma simt o trista...
nu mai vreau...
o colega spunea ca ea nu vrea cariera , ca ea e multumita asa mediocra...
nu e mediocra nicidecum, e un om care a realizat probabil ca stand la birou de la noua la noua, pierzi exact momentele in care sa iti saruti prietenul, exact momentele in care sa privesti, sa auzi,...ce? orice...
m-am saturat...cred ca nici eu nu vreau cariera, nu vreeau cariera cu pretul bucuriei mele de a ma plimba prin parc,
nu vreau salariul asta (care pentru unii e mare) cu pretul placerii mele de a merge pe jos si a iesi la un suc cu prietenii...
nu vreau o tampita care habar nu are ce inseamna mess-ul si youtube-ul sa imi spuna ca stau prea mult pe mess si youtube...
urasc orasul asta in care tre sa stai la metrou stramb ca sa ai loc si sa risti sa ramai cu parul prin intre usile metroului doar ca sa ajungi la munca...
urasc orasul asta in care partea lui veche in loc sa te incante te oripileaza ca e plin de tigani si mizerie..
urasc si lumea care ar putea indrazni sa imi spuna ca ...ce crezi ca in alta parte e altfel?
da fratilor e altfel...
si stiti ce e culmea? ca e altfel chiar in alte orase din tara asta...
ahh apropo...urasc si tara asta nenorocita...romania...o uraaasc!!!

earth tv

isn't it awesome??????
poti vedea imagini in direct din orice oras din lumea asta :)

intri pe earthtv.com si ai acces timp de aproximativ 2 min la o camera amplasata in orasul care vrei tuu...

pentru mine e un sentiment tare sweeet ...
try it...in germania ningea :)

:):):) " Cum vrei tu sa fie barbatul/femeia ideala?" :):):)

Intrebare oarecum comuna pe la 15 ani, cand te hlizesti cu amicele de clasa, si mai arunci un ochi la colegul de banca,
De asemenea des intalnita in mirificele caiete de amintiri, stiti la ce ma refer, ca doar toata lumea a avut macar unul.

Si in functie de fiecare veneau raspunsurile...bineinteles pe baza experientei vaste acumulate din pasiunile ce le faceam pentru actorii/actritele din reviste si tv, colege/colegi care ni se pareau noua mai ...altfel :)

Sa aiba ochi albastri, 1.80m, sa fie dragut, sa se imbrace bine, sa fie saten,sa fie mai mare cu un an sau doi, sa nu fumeze, sa-i placa muzica house, sa aiba simtul umorului, sa aiba masina, ...si multe astfel de cerinte...

Pe la 20 si, intrebarea suna un pic mai aranjata...asta in cazul in care tot sari de la un mr right la altul, -Ce iti doresti de la un barbat?

Si incepi iar cu o suita de dorinte, care apoi duce la o discutie, cu multe zambete si hahaieli, pentru ca dai in diverse si ajungi sa discuti pe unul, pe altul...

Ideea e ca nu stii niciodata ce anume astepti de la un om pe care ti l-ai dori alaturi, in pat, in viata de zi cu zi, poate chiar alaturi la o stare civila...

In functie de evolutia ta mai dai drop unor pretentii, si adaugi altele. In functie de prioritatile tale in mintea ta se mai formeaza o imagine a unui posibil mr right.

Mie mi-au placut ochii albastri dintotdeauna, dar am avut parte doar de ochi negri.
Mi-as fi dorit un om deschis si cu simtul umorului, dar am dat doar peste unii extrem de seriosi si greu de descifrat.
mi-am dorit anumite lucruri, am avut anumite asteptari, dar am avut parte de cu totul altceva...spre surprinderea mea, ceea ce am obtinut a fost mult mai cool si mai interesant decat ceea ce cautam initial.

Cautam lucruri,oameni,locuri, si ne imaginam ca ceea ce cautam e ceea ce ne-ar trebui noua...descoperim uimiti ca nu ne cunoastem decat intr-o mica masura, pentru ca in cazul in care obtinem ceea ce ne-am dorit fie ne plictisim repede, fie descoperim ca nu e asa de interesant pe cat ne-am imaginat ca ar fi...

Apoi mai e un aspect, fiecare dintre noi se dezvaluie treptat, si in anumite situatii, nu suntem open books asa cum am putea afirma la un moment dat, si rezonam in mod diferit cu diverse persoane, situatii, experiente, momente.

Si atunci un om care poate ti s-a parut a fi the best for you, ar putea sa nu ti se mai para la fel peste un an doi, sau dupa ce l-ai vazut beat la o petrecere or whatever...

Ok, e normal pana la urma sa avem pretentii, asteptari, si orice altceva...Dar la fel de normal e sa fim sinceri cu noi .
Eu am ramas surprinsa cand mi-am dat seama ca imi place un barbat care are burta. Un barbat care pe alocuri e nesimtit si nu isi da seama cand gafeaza. Un barbat care nu e neaparat foarte destept, care nu se imbraca mereu asa cum mi-ar placea mie, si care nu are neaparat o caruta de bani si o masina traznet.
Imi placea un om normal, pentru ca la randul meu si eu sunt un om normal...
O femeie care nu arata nici rau dar nici bine, (in acceptiile revistelor glossy), o femeie desteapta dar care mai si da cu batul in balta din cand in cand...

The point is...pretentiile noastre nu sunt asa de mari pe cat vociferam in lumea larga.
Pentru ca idealul e o poveste relativa...si pentru ca in intunericul nostru, atunci cand nu ne e teama de sinceritate suntem perfetc constienti de imperfectiunea noastra., si stim foarte bine ca nu ne dorim decat cate putin...din aproape in aproape, si suntem constienti ca in orice moment suntem altfel, capabili si de bune si de rele, capabili sa fim si frumosi si urati...in orice ipostaza a vietii...

De fapt hai sa luam viata asa cum olarul ia bucata de lut, ce stie ca-i apartine, si o modeleaza asa cum vrea el si cum simte...bucata de lut hai sa fim propriile persoane...pentru ca tu iti apartii doar tie...si doar pe tine te poti face ideal...dar asta doar in acceptiunea ta...

:):)::)

untitled

imagini....

m-am simtit o trista azi,
sunt obosita, si dezamagita...
nu as putea da un motiv anume...
e o stare declansata de o suma de lucruri, un amestec de stari , difuze si nu de lunga durata,
nu am vrut sa merg la party la kiss pentru ca nu prea aveam chef, nu eram imbracata in nici un fel,
dar surprinzator m-am lasat prinsa in jocul colegilor mei si am mers.
nu mi-a mai pasat de nimic. e bine cand esti necunoscut ... si nu tin neaparat sa cunosc lume...
m-am asezat pe o canapea, am palavragit cu colega mea, am baut gin, am mancat ceva...si am observat...
mintea mea capta imagini, ecranul mare si stralucitor, fata trista si machiata emo ce canta la chitara, tipul brunet si dragut dar prea scund de la Mandinga, barmanul ce servea bauturi, mesele pline de farfurii, chelnerita ce cara un turn de pahare goale, candelabrul ce nu se potrivea nicicum in imensul cort, draperiile ce ascundeau geamul bleg, oamenii ce zambeau stramb , necunoscutii ce mai intindeau o mana spunandu-si numele, trupurile bine facute ce dansau spasmodic pe bar,

eu care nu voiam sa simt nimic, care nu imi pasa, eu care intrebam care pleca mai devreme, eu care simteam ca nu imi gasesc locul in multimea aproape falsa si complet interesata...eu discutand tampenii cu andrushka si spunandu-i ca nu inteleg de ce - voi fetele frumoase , care aratati foarte bine, si sunteti si destepte , nu aveti lumea la picioare, eu intrebandu-ma daca lumea ar fi altfel daca as avea un trup frumos, eu discutand cu Vlad despre cum neam simtit la Cluj, despre ce facem si ce am vrea sa facem...eu care discutand cu Vlad m-am calmat si am iesit partial din starea de tristana :), eu dandu-mi seama once again ca sunt ceea ce sunt si nu vreau sa fiu altceva decat la decizia mea...
voi avea un uichend interesant si ...thanks Vlad by the way...

la plus grand amour....

am palavragit cu cip azi...

cip este o dragoste mare, ciudata ,neimplinita si neterminata...
cip este baiatul cu parul cret si ochi verzi, cu zambet iscoditor si voce moale,
cip e cel care la fel ca si mine se exprima in scris cel mai bine,
cip e cel care m-a iubit cel mai mult, care mi-a scris o sumedenie de ganduri,
e cel care mi-a spus cel mai sincer si primul - Te iubesc.

cip e cel pe care l-am iubit cel mai mult pana acum, e cel pe care l-am adorat si nu l-am putut accepta niciodata pentru ca nu era mereu langa mine,
cip e cel dupa care adormeam plangand si e cel care a fost de ajuns sa imi spuna o singura data -Ai incredere in mine- ca sa nu ma mai indoiesc niciodata.
dar cu toate astea el e cel caruia nu am putut sa-i spun decat dupa ce ne-am despartit
-Te iubesc-, el e cel pe care l-am alungat constant de teama ca simteam prea mult si din partea lui si mai mult...

Cip e cel care a ramas acolo, e cel care are locul lui special , ingrijit mereu,
e cel care va fi mereu cu un pas in urma mea, gata sa intrebe ce mai fac si gata sa ma asigure de toata dragostea lui in continuare...

Acum trec luni si nu stim unul de altul...dar apoi dupa un timp eu il visez si stiu ca in cateva zile el intr-un fel sau altul ma va contacta...intotdeauna da de mine.
La fel si azi. Acum vreo 3 zile l-am visat si ma gandeam daca o sa fie la fel, daca vom vorbi, cu toate ca ultima data am vb in august
Si...am povestit...normal...pentru ca e cip, always a step behind me.

pokito a poko

helloooo.
sunt eu, lore.
o lore ce nu vrea nicicum sa renunte la anumite chestii-trestii.
adica ...agresivitate...la ce bun?
apoi stress nejustificat...la ce bun?
apoi nervi intinsinla maxim...

ideea care ma framanata e ca nu vreau nicicum sa fiu altfel doar pentru a obtine o slujba, a placea, a fi acceptata...

dragii mei vreau sa divortez...de tara asta, de majoritatea oamenilor din ea, vreau sa parasesc frustrarile ...si sa fie bine...
pokito a poko e numele unei melodii cantate de Chambao..
daca va place spaniola ascultati...

obisnuiam...

de fiecare data cand se intampla cate ceva nou obisnuiam sa incep sa scriu
sa notez in multele si vesnicile mele caiete ,caietzele, agende, jurnale...
faceam un fel de jurnal al pasiunii ce o faceam...
asa am ajuns la concluzia ca pasiunile mele (cel putin pentru barbati) nu tin mai mult de o saptamana doua...
uitandu-ma in urma gasesc cateva constante, cum ar fi psihologia, fotografia, sibiul, franta...
dar despre psihologie vreau acum sa amintesc ...
zilele trecute i spuneam soramii ca nu voi scapa niciodata de obsesia pentru psihologie, iar ea mi-a servit un serios de ala in genul broscutei...(cunoscatorii stie:)!)
si e o pasiune pe care oricat as ignorao...revine...over and over again...
mai lipseste sa imi spuna doamne doamne....
DA FA DRACULUI CEVA, CA DE ATATIA ANI M-AI CAPIAT!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

:):):):):):)

fredonam...

your eyes are haunting me!!!
armin van buren :)

am fost acasa in uichend si m-am intors in bucuresti cu microbuzul,
in dreapta mea un tip dragut cu un accent pur si de la mama lui, inghesuit intr-un scaun minuscul...
la radio soferul lasase sa ne incante europa.fm
si cum ei difuzeaza mereu melodii vechi si atotstiute (dragute de altfel) domnul din dreapta mea, fredona de mama focului, privea pe fereastra si fredona de nu avea aer...
iar pe mine ma pufnea rasu, si imi muscam buzele ca sa nu izbucnesc...

culmea e ca la un moment dat ma trezesc si eu mormaind, iar din dreapta mea mai aud is versurile asa in surdina...
tare!!!

hibernare

ati simtit vreodata ca va intra sufletul in repaos?
ca si cum isi da un restart...ca si cum iti iei timp , asculti beautiful worlds-atb, sau orice altceva va trimite mintea departe, iti iei obiectul preferat, un aparat foto de exemplu, si te asezi turceste in camera ta, si incepi tacticos sa cureti fiecare coltisor...
nu e ceva necesar, aparatul ar mai fi functionat inca jumatate de an fara sa il cureti...dar sufletul tau?

obisnuiam sa fac astenie de toamna, cum imi placea mie sa alint starea ce ma cuprindea, dura cam o luna de zile,
ce faceam? ma autoizolam...bateam toate aleele parcurilor, priveam copii in goana lor inocenta, dormeam, adulmecam aerul, hoinaream prin piata inspirand cu nesat mirosul de mere si struguri, si ma strangeam in mine...Era un soi de meditatie mai ciudata cum aveam sa realizez mai tarziu...era modalitatea mea de a ma restarta , de a procesa ceea ce acumulasem peste an...

de vreo doi ani nu mai fac astenie de toamna:) ...
de vreo doi ani intru in hibernare,
mi se asterne liniste peste univers, ma infofolesc in haine groase , inca adulmec aerul pentru a simti cat de departe sau aproape e primul fulg, fac provizii de ceaiuri cu arome felurite , fac provizii de saruri de baie si spume ce te duc cu gandul la spa-ul din Toscana pe care in curand il voi vizita, si ascult cafe del mar...

apoi meditatia stand turceste pe perna pe care o tin pe parchet si neaparat acele bucati de ceara in forme si mirosuri diferite ce ard in nestire,

imi sunt dragi oamenii...toti...cu tot ce tine de ei.
mi-s dragi cei ce imi zambesc,imi sunt dragi cei ce ma asculta, imi sunt dragi cei care ma ating, imi sunt dragi cei ce ma corecteaza, imi sunt dragi cei ce ma suna, imi sunt dragi cei cu care iau masa, imi sunt dragi cei ce ma iubesc, imi sunt dragi necunoscutii ce ma privesc cu ochi pierduti,
imi sunteti dragi toti :)
Dar ce imi place si mai mult e ca imi sunteti dragi mereu, si cand tipati la mine,si cand ma ignorati,si cand ma suparati,si cand ma urati,si cand sunt furioasa pe voi,si cand va urasc,si cand va ignor,si cand v-as rani...doar pentru ca ma doare ...ceva...orice...

E o gama intreaga ,si pentru simplul fapt ca simt si bine si rau, si dragoste si ura...va iubesc...mai mult..sau mai putin...mai intens sau...deloc.

Intru in hibernare dragii mei. Si am inceput deja sa meditez asupra mea...cu voi in gand si suflet.

Va imbratisez cu mult profund...:)

leneveala de uichend :)

hey...un uichend in care nu am scos decat nasu pe geam...
mirosea a iarna, :)
am trandavit, am mancat si am vazut atatea episoade din Dr. House la AXN, de mi s-a acrit,
am saturat placerea ce o aveam ptr acest serial...mi-am injectat doza letala:)
nu am vrut sa gandesc , doar mi-am dat un checked din cand in cand ...sunt ok imi spuneam si simteam linistea ce domnea in mine...asa ca am continuat with doing nothing..:)
ma rog...almost :)
ma asteapta inca o saptamana, in care statusul meu de mess va ramane -mi se rupe-
pentru ca asa cum spuneam cuiva , incerc sa imi induc o stare ce mi-o doresc permanenta...
una de calm, de seninatate si de-totul va fi ok no mather what...
e clar ii doresc o stare de bine, o stare care sa ma ajute sa evit panica si stressul inutil...
la unii cred ca a devenit un job din a se panica imediat, a se bloca...
dar nu se intelege ca in acest fel blochezi si accesul la solutii, la sanatate si buna dispozitie...

Muncesc in firma de aproape un an, si in ultima vreme ma gandesc cu ce m-am ales...
M-am ales cu o perceptie clara asupra dorintelor mele,
cum as vrea sa fie urmatorul loc de munca, cum as vrea sa ma port cu oamenii, cum mi-ar placea sa muncesc...
Dar in acelasi timp, stiu si cum nu vreau sa fiu, si cum nu vreau sa fie urmatorul loc de munca...
Cum spunea o prietena...am gasit modele , dar si mai multe antimodele...

So...Sa aveti o saptamana frumoasa si calma, in care sa fiti centrati pe solutii si voie buna...orice altceva nu merita...

un alt fel de ...alt fel :)

am fost in uichend la cluj,
eram obosita moarta...si fizic si sufleteste...
eram dupa o saptamana de somn putin si prost si mult zbucium interior...
multe intrebari, putine raspunsuri...
eram pornita sa gasesc un ceva, sa imi treaca altceva, si sa aflu ce fac mai departe...
mi-am luat doi ani in care sa rezolv some inner stuff, doi ani in care sa nu migrez, doi ani in acelasi loc,
doi ani ca sa aflu ce vreau, doi ani ca sa gasesc un domeniu, doi ani in care sa scap de temeri, spasme, si orice ma tragea inapoi.
dar cei doi ani se apropie de final, si facand un bilant, in proportie de 80% i achieved my goals.
si atunci am mers la cluj pentru a dialoga cu constiinta mea cea draga si a vedea ce facem mai departe...
bineinteles ca la inceputul celor doi ani in mare m-am gandit care ar putea fi parcursul, dupa perioada de "site in constructie"
si mi-am adus aminte, si cumva m-am simtit prizoniera acelor posibile planuri...
dar din cluj am plecat cu replica mea amintita de sor'mea, Imi rezerv libertatea de a ma razgandi, si de a incerca orice m-ar putea apropia de acel EU pe care il vanez.

Am plecat cu gandul ca trebuie sa imi treaca, zbuciumul din ultima vreme. Si am meditat, am citit, si mi-a facut bine. Am observat si mi-am dat seama ca nu are rost,
momente diferite in viata, parcurs diferit, total altfel si altceva.
Am refuzat sa vorbesc intr-una si am cerut sa nu mi se aduca aminte, am reusit. Si mi-a trecut, m-am linistit.
Ela mea m-a lasat in pace, nici eu nu am incercat sa fiu altcumva.
Si uite asa a inceput sa se compuna starea mea de bine, de calm, de Zen cum ar spune unii si de je m'enfiche cum imi place mie sa spun.

Apoi am fost si am revazut pe Vlad si Corina. Si am realizat ca au ramas idealul meu. Aceeasi privire adresata ei, acelasi calm pe fetele lor, aceeasi incredere, totul dublat de bucuria realizarii lucrurilor in doi.
E extraordinar cum astfel de oameni te umplu de pozitivism, cum iei lumina de la ei si infunzi gaurile negre din tine.

per total m-am ales cu atat de multe incat voi mai scrie ceva posturi...

dar statusu de pe mess spune multe...JE M'ENFICHE...MI SE RUPE...TRAIASCA EU!!!!

ai grija ce iti doresti...

ca s-ar putea sa obtii...
doar ca niciodata cand iti doresti ceva, nu percepi dimensiunea dorintei tale, si nu te gandesti o clipa daca esti pregatit sau daca poti face fata...

a song too

try Bono & The Corrs cu When the stars go blue.
Pay attention to the lyrics!!!

I want the answear.

la vie en rose

Filmul meu preferat, o poveste un pic altfel, in franceza bineinteles :)
-Jeux d'enfants-

rasfoiam acum filmul, vi-l recomand.

despre sor'mea :)

este belle de jour, este El a mea,
i miroase a somn pielea dimineata si se pisiceste si spune - Lasa-ma tu in pace!, si apoi arunca un zambet lenes de felina, cu ochii inca inchisi.
Are parul lung si moale, si miroase mereu a parfum, are o alunita pe un san, si o gropita pe unul din obraji,
e mai inalta ca mine dar e cu patru ani mai mica,
e cea mai importanta fiinta din viata mea,
e cea mai buna prietena a mea,
Draga mea nu te supara dar oricat as incerca nu pot exprima in cuvinte ce insemni tu pentru mine,
mai bine pun deoparte cateva ore pentru acele discutii speciale, pun deoparte si imbratisarea cea mai plina de dragoste pe care o am eu, si privirea mea cea mai sincera,
vei vedea si vei simti mai bine,

mi s-a trezit sufletul...

Atzipise :)
Si a inceput sa simta...mult de tot...
Nu de multa vreme, pentru ca a dus o lupta crancena de negare, de nerecunostere,
eu? eu , la care nu ajunge nimeni? eu care ma credeam amortita?

am dezbatut, intens, am alungat si iar am chemat, am abandonat si iar am pornit sa caut...
Am vrut sa povestesc ca sa isi piarda din sens si din valoare, mai rau mi-am facut.
Si apoi m-am lasat invaluita, ce-o fi o fi, asta e ...nu ma pot bate cu mine pentru ca simt...
Nu vreau sa simt inn zadar, si as vrea sa mi se raspunda...offf iar ma complic.
Nu incercati sa intelegeti!!! Am renuntat si eu...
Acum doar simt...si atat.

feblete...

un je ne sais qoui:):):)

what makes your day in the morning???

dragii mei, care ma cititi, printre randuri ...sau nu,

ma gandeam daca vi se intampla si voua dimineata, sa vedeti a frindly face,
un om pe care nu neaparat il cunoasteti, dar care are o fata atat de senina, si care inspira buna dispozitie,
si asa morocanosi si grabiti cum suntem noi majoritatea dimineata, totusi aruncam un zambet, dupa ce furam un pic de seninatate de la respectivele persoane...
si mergand mai departe ne trezim ca brusc gandurile noastre alearga in alta parte,
deaja suntem mai relaxati...ahh si mai observam si ca e soare, si ca aerul miroase a toamna...

eu dimineata sunt de groaza, sunt adormita, morocanoasa,si imi place sa ma trezesc in tihna...usor, dar nu vorbesc deloc, doar ridic mana in semn de salut , catre lumea din casa...ei ma lasa in pace ca s-au obisnuit cu mine,

ies pe usa, si pana la metrou e imposibil sa nu vad ceva care sa ma faca sa zambesc...
intr-o dimineata, o mama grabita taraia dupa ea un copil care urla-Mi-e sooooomn!!!!!!
Era geniala scena, m-a pufnit rasu instantaneu :)
Apoi intr-o alta dimineata am vazut un tip atat de dragut si de relaxat, sincer parea ratacit in metrou,
dar era asa de scump si de zambaret incat imaginea lui m-a facut sa ma simt bine toata ziua,
Apoi Zinzi a mea care are un zambet special pentru mine, inventat si daruit prima data cred ca prin februarie,
L-am patentat si din cand in cand de peste gardu nostru de la birou, mi-l arunca si ma pufneste rasu...si asa ziua parca e altfel...nu mai e asa de crancena,

Da dependenta dragii mei...te trezesti cautand in fiecare dimineata acel ceva ce te calmeaza si face ziua sa inceapa altfel...

despre Radu

:)
voi incepe cu un zambet anticipand hohotele sora'mii,
dar trebuie sa scriu despre el...

eram in scoala generala, eu in gashca cea nebuna, care cara zapada in clasa cu poala, care chiulea si apoi ne intrebam de ce?, ne incuiam in clasa, ne incaltam cu papucii unii altora,sau imbracam hainele cate trei o data ...
asa ne distram...

asa si Radu era al tuturor si al nimanui, era baiatul dragut, care placea orice ar fi facut, si impresiona prin multe smecherii, nebunii ce le facea fara sa fie prins,
era brunet cu ochii verzi si radea tot timpul,
mi-a placut la nebunie, dar bineinteles ca nu am recunoscut niciodata, eram viteaza si nu puteam sa dau nas cuiva care oricum placea la toata lumea.
si asa ne-am tot tachinat noi,
imi decupa din ziare articole cu East17 si cu Take That :)
apoi la un moment dat ne intelegeam noi atat de bine incat am primit cadou de la el ceva ce purta la gat, un soi de medalion...nici atunci nu mi s-a parut iesit din comun,
si apoi am stat in aceeasi banca, ceea ce in generala era declaratia suprema.
m-am lasat prinsa in joc...doar ca era tarziu...urma sa terminam scoala , sa ne inscriem la liceu, si apoi imensa vacanta de vara...
ne-am facut promisiuni, urma sa ne intalnim si sa petrecem timp impreuna,

dar cum eu nu imi guvernam propria mea viata, m-am trezit ca plec din oras,

si am stat toata vara prin cu totul alte locuri...si s-a rupt legatura,

l-am revazut dupa mult timp, eu imi traiam prima dragoste, dar cand l-am vazut, am avut o senzatie stranie, si am intins palma si i-am mangaiat usor obrazul,
niciunul dintre noi nu s-a mirat de gest,

dar a durat prea putin si iar am plecat, unul intr-o directie,celalalt in alta...
au ramas multe nespuse...

cand am terminat liceul l-am mai vazut o data...era tare dragut...si arata foarte bine...
din aceasta pricina am aflat ca a plecat din tara...
febletea mea din scoala generala fugise in Japonia...sa fie dansator...

L-m visat intr-o seara, si mi-am adus aminte, si m-am gandit sa scriu...

Concluzii- inca nu spun si nu recunosc cand imi place cineva, ba din contra fac pe viteaza si indiferenta...si multi pica in plasa...pana si eu..

dar nu voi pleca...

pana nu voi epuiza totul, pana nu voi crede ca nu mai e nimic de descoperit.
inca mai e ceva negasit...sau poate e gasit dar nerecunoscut...
hai ca vorbesc in dodii...plec la film lume!!!
:):):):)

oare??

respira tristete posturile mele?
as vrea sa fie profunde si melancolice...asa ca toamna.
va imbratisez :):):)

sunt pe cale sa devin hoinar...

cand am plecat prima data de acasa i-am spus mamei , sa ia aminte ca incepand din acest moment voi fi mereu pe drumuri, ratacind...
fie am cazut capcana propriilor mele vorbe, fie chiar asa e sa fie...
doi ani de bucuresti nu m-au ancorat...
nici trei ani de sibiu...
nu m-au adoptat definitiv nici clujul si nici timisoara,
nu m-au alungat dar nici nu m-au pastrat, oare s-au gandit ca voi vrea mereu mai mult si mai altfel si nu vor mai face fata?
posibil...
pana atunci incerc sa mai raman pe aici...inca mai acut ancora...slabe sanse sa o gasesc...dar you never know...
imi mai dau un an...si apoi...devin iar suflet nomad...

urme de adevar...

unde au mai ramas ?
ca ne sucim pana nu mai stim cine suntem...
imprumutam vorbe,fraze si ne atribuim ganduri...
ne amagim ca ai exista urme de adevar in ceea ce simtim, in ceea ce spunem si facem...
urme de adevar in ale nostre vieti?
ma razvrateam si imi spuneam ca realitatea cea mai ok e cea pe care mi-o creez eu...
dar realitatea mare ne cuprinde pe toti...si atunci se destrama realitatea proprie si personala...
sa le imbini pe amandoua ar insemna sa accepti din cand in cand ca nu ai dreptate, ca esti intolerant pe alocuri, si uneori ignorant...
dar oare nu ajungem in extreme...considerandu-ne prea putin...sau prea mult?
cat de autoeducat si experimentat ar trebui sa fii ca sa recunosti si sa atingi acel echilibru care alunga arsura sufletului?
destul si nici atunci indeajuns...
cea mai mare amagire a mea, pe care am adopta-o si imbratisat-o a fost ca exista mai multe feluri de minciuni...unele pe care le spui pentru a nu rani pe ceilalti, si unele care sa te scape pe tine...
dar in fiecare caz cel ranit esti tuu...
dar te amagesti...caci urmle de adevar sunt relative...si divers percepute...de noi cei ce suntem picaturi ce alcatuiesc oceanul...

nu mai am chef....

imi tremura mainile...degetele sunt nerabdatoare...ar atinge...
visam...ceva azi noapte...o bucata de cer si o privire...
o voce...una familiara...fara chip si fara nume...capabila sa stearga nelinistea si sa alunge temerile...
as fugi si as alunga lacrimile in goana vantului...as sta cu Dumnezeu la ceai..si am comenta cum noi oamenii traim pe fuga.
as promite ca eu voi face altfel..si ca voi incerca sa ma misc mai slow...
dar iar as deveni nerabdatoare si iar m-as grabi...
pentru ca as cauta iar imbratisarile, si vocea, si as alerga crezand ca voi ajunge din urma ceea ce ma bantuie, si ma amageste la nesfarsit...
ploaia, casa cu flori in fata si aleea pavata.
mirosul de acasa si prajituri,portocale si liliac...apoi petale ratacite si care preamaresc pasii...
apoi acea imbratisare in care te strangi, mainile indesate in buzunare pline de firimituri, mirosul acela ce dezlantuie sumedenie de amintiri si deja-vu -uri ce nu stii de unde sa le iei si cum sa le pui cap la cap...
bati strazile cu ochi pierduti si lasi sa te copleseasca toata atitudinea universului si toata privirea scaldata in dragalasenie a celui ce comanda cerurile...

pasiuni...mai noi,mai vechi,ratacite,alungate,uitate

am fost in team building.
cu firma :) adica cu toata firma...120 oameni...
tare..si multi...atat cat distractia sa fie cat mai diversificata...
si chiar daca ploaia ne-a posomorat la inceput...pentru ca s-a aliat cu frigul.
dar diferenta la mine, a facut-o aparatul foto de care m-am agatat.
am evitat aceasta pasiune cat am putut de mult...am dedicat timpul psihologiei...ca dehhh, planuiam sa facem cariera...Jung fiind foarte aproape de sufletul meu...iar pe Freud il citeam si il blamam la infinit ,caci era contradictoriu si enervant in afirmatiile lui exarcebate despre sexualitate...
dar fotografia... am trait pe langa oameni care au impins pasiunea la extrem...sute de fotografii, facute sub influenta ierbii..umbre,culori,priviri,ochi,idei,
respirau un je ne sais quoi...era si greau sa le poti explica...ametiti de libertate...
armeneasca anei- bestiala...un apartament boem, cu trepied si un mircea permanent inspirat de dragostea frateasca...
apoi poze descarcate, prelucrate la nesfarsit...pana nu iti mai dadeai seama de la ce s-a pornit, ce a vrut sa surprinda poza respectiva...
ahhhh...si m-am agatat de aparat si ma surprindeam cautand orice urma de imprevizibil,inedit,ceva altfel si plin de expresie...
m-am bucurat ca un copil pentru orice poza altfel...pentru orice privire surprinsa si care spunea ceva...toata gama...
anyway...let's continue...macar de data asta sa aprofundez...e tare bine, sa observi si sa surprinzi...

precizare

poezia e scrisa de lucian blaga...

ca sa va dati seama

din ce m-am inspirat cand mi-am botezat blogu...
ascultati...

http://www.youtube.com/watch?v=Z6kijxhPGDM

Pax Magna - poezia mea preferata - totala identificare.

De ce-n aprinse dimineti de vara

ma simt un picur de dumnezeire pe pamant

si-ngenunchez in fata mea ca-n fata unui idol?

De ce-ntr-o mare de lumina mi se-neaca eul

ca para unei facle in vapaia zilei?

De ce in nopti adanci de iarna,

cand sori indepartati s-aprind pe cer

si ochi de lupi pradalnici pe pamant,

un glas imi striga ascutit din intuneric

ca dracul nicairi nu rade mai acasa

ca-n pieptul meu?

Pesemne - invrajbiti

de-o vesnicie Dumnezeu si cu Satana

au inteles ca e mai mare fiecare

daca-si intind de pace mana. Si s-au impacat

in mine: impreuna picuratu-mi-au in suflet

credinta si iubirea si-ndoiala si minciuna.

Lumina si pacatul

imbratisandu-se s-au infratit in mine-ntaia oara

de la-nceputul lumii, de cand ingerii

strivesc cu ura sarpele cu solzii de ispita,

de cand cu ochii de otrava sarpele pandeste

calcaiul adevarului sa-1 muste-nveninandu-1.

asa si...

uitasem sa spun despre Wounter, Joel...si cuvinte englezesti preferate...
al lui l-am uitat, al meu e -splash-

chiar a plecat sa-si imblanzeasca calul

ce tare e cand postez si ma trezesc ca mai voiam sa mai adaug ceva...

ahh da...prietena mea chiar a plecat in chile.
e acolo de o saptamana...
tare nu-i asa?
sa mai indraznesti sa spui...visezi la cai verzi pe pereti!!!

timp liber

drag noua doar cand devine din ce in ce mai putin...
plangeam vineri seara, de fapt scanceam ca un copil si Georgi tot repeta, dar plangi daca asta simti...
se cam adunasera ... si atunci au curs...dar nu la fel de multe ca altadata, si parca nu mai dureau atat de mult...
semn bun...incep sa ma vindec , se cicatrizeaza si se asterne roua dulce de primavara, sau dupa caz bruma ce da aroma strugurilor toamna...
anyway..is better.
dar vorbeam despre timp liber... si ce a declansat acest post...
pai am fost intrebata candid ce fac in uichend...vineri am mers seara sa ma intalnesc cu o prietena...si raspunsul pentru sambata si suminica a fost vag...
doar ca voi dormi. si chiar asta imi doream in acel moment.
am primit replica tare draguta...-ne futem viata - spusa la fel de candid si moale cum fusese pusa si intrebarea...
si a declansat...un valo de meditatie...
dragul meu...eu de mult nu imi mai fut viata...am facut asta candva cand nu dadeam doi bani pe mine, pe timpul meu liber...pe viata mea in general...
si atunci nu faceam decat sa adun cat mai multi oameni in jurul meu, putini prieteni dupa cum aveam sa constat mai tarziu...
nu stateam o secunda...eram omniprezenti in cluburi, dansam pana la 3-4 dimineata, mancam ce apucam, nu ma odihneam, festivalurile erau locuri din care nu lipseam nici in ruptul capului, jazz, teatru, clujul, brasovul, timisoara, unde ajungeam dupa doua telefoane si drumul cu stopul,
mai adaugam conferintele Aiesec, petrecerile cu tequila sau vodca cu ardei iute si muraturi...
si minunatii trainees care ne vizitau tara si veneau in traineeship in companiile noastre, Rodolphe, Brian, Alex , Domenic,Dmitri,Fatih , Pablo...
pe care era musai sa-i plimbi si sa le arati orasul...
Era mult , mult prea mult...am facut reception pana mi-a iesit pe ochi...
Era cantitate cat cuprindea...am ramas cu multe amintiri...multe si frumoase...dar era atunci...cand erm si eu fara capatai, cand nu stiam ce vreau, cand eram omul nimanui si de nicaieri...
acum..acum conteaza altceva...acum dupa atatea experiente, conteaza altceva...conteaza ceva numit simplu -calitate -
Calitatea conversatiilor, a intalnirilor, a oamenilor din jurul meu, a cartilor.
Calitatea meaca om, ca ceea ce vreau sa devin, ca ceea ce vreau sa fac si viata pe care mi-o doresc.
Implicit calitatea timpului liber...adica nu imi mai fut viata...Calitatea primeaza in fata cantitatii si acum fac doar ce simt eu ca vreau sa fac...am pastrat inca legaturi cu oameni care satisfac nevoia mea de a merge in club, nevoia de a fuma ceva..nevoia de a vorbi si a ma plange...
poate ca m-am linistit, poate ca unii ar numi asta plictiseala sau...
in orice fel ar numi asa ceva cineva...e mai presus de orice viata mea, si spre deliciul meu, o traiesc asa cum imi doresc...liberatate pe care mi-am castigat-o dorindu-mi mult de tot acest lucru.
Va doresc si voua dragii mei acelasi lucru...libertatea de a va comporta exact asa cum simtiti, liberattea de a incerca orice...oricata otrava ar picura in sufletul vostru...sau oricata bucurie,frumusete,intelepciune, dragoste...
Libertatea de a trai orice v-ar face pe voi intregi...
Caci eu asta fac...va imbratisez...

Norii nu-si fac griji ca vor cadea in mare, deoarece
ei nu pot a) sa cada
b) sa se innece
Dar sunt liberi sa creada ca ar putea , si sunt liberi sa se teama daca asta le este dorinta.

praf magic de stele

Carte…? Oare cat am scris , si apoi m-am gandit ca la un moment dat le adun pe toate intr-o carte???!!!
Si? Orice ating ,vad,miros, orice, imi provoaca anumite senzatii,sentimente si imi mai deschide o poarta spre un alt univers. Dezvolt noi pasiuni, dezvolt noi manii.
E ca si cum fiecare punct al corpului meu ar fi un declansator.
Apesi si vezi ce reactie are loc. Sunt propriul meu experiment.

Am dat perdeaua la o parte si observ, privesc spectacolul lumii care acum da o reprezentatie despre diversitatea vietii in universul meu.Raportez totul la propria fiinta si cu un zambet in coltul gurii, descopar noi si nebanuite lucruri despre mine.
Ceva , cumva , a declansat un buton. Sensibilitate maxima.
Priveam cerul azi , dar si in seara asta. Pur cu norisori pufosi si albi , un cer sfant ce-ti provoaca duiosie.
Muzica. Perceputa la maxim you don’t want to end it! Sunete ce spun povesti. Povesti despre eternitate, dragoste si mistere ce se vreau descifrate. Mirosuri de gradini, cu fructe si fire de iarba cu boabe de roua.Boabe de roua ce oglindesc universuri si suflete ce calatoresc in lumea din vis.
Miros de ploaie si fishait de vant ce face picurii sa danseze . Of, iar ploaia si . Ploaia ce racoreste simturile si-ti face perisorii din nas sa freamate de placere.

Un univers interior ce te face sa inchizi ochii si sa deschizi larg poarta spre lumea din tine.
Cea in care Dumnezeu te saluta si te invita sa sezi pe un scaun de rachita. un ceai fierbinte cu aroma de natura verde. Sorbi de pace si calm si va uitati pierduti unul la altul , zambiti usor si fiecare isi vede stropul de divinitate in strafundul si lumina celuilalt.Simti cum toate universurile existente iti recunosc suprematia si-ti poarta ecoul departe spre viitorul nemuritor si prezent al altora , nedescoperite si ce se vor stiute.

Un ssshhh usor si o privire plina de promisiuni de care nu te indoi niciodata ca se vor indeplini. O masa. Maturi rapid cu o mana tot ce o incarca. Reconfigurare. Reconstructie.Reinventare.
Prinzi timpul si ti-l faci sclav .
Totul de la capat si altfel. E dreptul tau de la tine putere . Esti un mic Dumnezeu. Picatura ce alcatuieste oceanul. Faci diferenta.
Sensibilitate maxima dupa cum spuneam .Ceva a declansat asta. Sau doar mi-am permis eu.
Atatea lucruri si ganduri si senzatii . E ca si cum lumea ar fi inauntrul meu si nu in afara. Imi simt sufletul si picurul de divinitate. Trupul e doar o prelungire. E o alta alcatuire. Nu e narcisism. E o placere absoluta.Un gadilit total al simturilor. Vad ,miros,aud,ating,gust si prelucrez.
E raiul meu. Si culmea e ca poarta a fost mereu deschisa. Autocunoastere, autocunoastere.
O carte,oameni,frumosi si neintelesi de ei insisi. Draguti dar plini de limite , autoimpuse . Si totusi mangaiati si sarutati pe frunte suntem toti. Doar ca pentru unii sarutul si zambetul e praf magic de stele. Si iasomie.

incercari....rataciri...1

incerc sa aflu un secret de una singura.
nu am aflat decat ca e un secret care se descopera in doi.

cautarea constanta a fericirii devine la un moment dat o povara. se transforma totul, capata noi intelesuri,de cele mai multe ori imprumutate.
pentru ca te uiti in dreapta si in stanga, asculti pe unul si pe altul, si nu iti dai seama ca fericirea e ceva relativ ca si perfectiunea, ca si frumusetea...
fiecare om din lumea asta are o alta scara de valori, fiecare intelege in modul lui unic.
si la fel si fericirea inseamna altceva pentru fiecare.
ma intrebam ce determina lipsa cunoasterii de sine. de ce unii oameni stiu din start ce vor sa faca si cum sa obtina ceea ce vor.

ceva mai vechi...trecere

In fiecare an se adauga un nou capitol.
Fraze,idei,oameni,sentimente.
atat de diverse si intense ca te zapacesc.
inca imi aduc aminte de toamna 2006...mi se pare un vis urat, constientizez unde sunt acum si ce fac si trece sentimentul straniu ce ma cuprinde .
e ca si cum ai aluneca in neant, te opresti la un moment dat, te ridici si incepi sa constientizezi fiecare bucatica a corpului pentru a vedea daca e ceva rupt sau nelalocul lui...
ma gandesc la ce nu am , la ce as vrea, dar si mai mult sunt constienta de ceea ce am si unde sunt acum... uuufff ce bine... a trecut.

ploaie...ploua...a plouat...sunt si eu plouata

hello. a plouat...azi noapte...mai bine spus ne-a scuipat Dumnezeu...ca nu a fost decat o incercare de ploaie...
e tare ca m-am semitrezit in toiul noptii de la tunete si ma gandeam ca asta nu e ploaie...sa toarne cu galeata si apoi mai vorbim... si apoi usor am alunecat iar in vis...
dimineata sor'mea ma anunta ca in al ei cluj e vremea a ploaie si bate vantul, ca e foarne innourat si ca tocmai a plecat la plimbare...s-a gandit la mine pentru ca stie ca mie ploaia imi creeaza o stare speciala...
cum ar spune o prietena de a mea- am trip-uri legate de ploaie...
nu am fumat niciodata cand ploua...oare cat as fabula si ce imagini mi-ar juca prin fata ochilor daca as fuma sub o streasina cand ploua...
cred ca o sa-mi achizitionez una special pentru vremuri a ploaie...
see u...see me...see u next

uite ceva vechi din 24.03.2008

offf. e un aer sa datator de dureri de cap...
toata lumea asteapta sa plece acasa.
la fel si eu. si vreau sa ma cuibaresc in pat cu geamu deschis si jaluzelele trase.
am un sentiment aiurea de ceva vreme, de parca m-ar paste cine stie ce pericol pe mine sau pe unul din cei dragi mie...
lupt inca cu senzatia de instrainare si parca sufletul meu asteapta prilejul sa sara pe geam si sa o ia la fuga prin padure. mai e si vremea a ploaie...
habar nu am ...dar parca tb sa imi inventez motive sa pot ramane... e ca si cum m-as trezi din somn la nesfarsit si nu stiu unde ma aflu... e familiar oarecum dar nu e acasa...
nesfarsite temeri si parca interiorizari ce imi dau lacrimi..
revin acum dupa mult timp la o noua oranduire... la o noua clasificare si ierarhizare a prioritatilor mele. ma innec in fraze de genul - va fi bine- pun capul in perna... si mai trece o zi... si parca abia reusesc sa-i vad rostul si sa imi spun ca nu a trecut degeaba..
si totusi trec zilele si eu am un sentiment uneori puternic , alteori innabusit ca nu am facut nimic...
si oare cum poti sa te amagesti destul de bine ca viata ta chiar are un sens si in orbirea noastra specific umana sa porneste in cautarea sensului ce odinioara il stiai...
si visezi noaptea... si pare totul atat de real incat nu extragi optional semnificatii ci iei totul ad literam... si te trezesti pret de o clipa ca te intrebi daca nu cumva realitatea e cea din timpul noptii...
dar e mult prea mult pentru oricare dintre noi si te trezesti scuturand din cap energic si privind lumea ce roieste in fata blocului mergi sa bei un pahar cu apa luind drept bun ceea ce e realitate pentru majoritatea.
si totusi... sunt atatea care iti dau de gandit... si noapte si ziua si oricand si oriunde...
filozofie pentru unii... blah blah pentru altii si viata pentru o mare parte din cei ce cauta intelesuri si raspuns la intrebari...
merg pe strada in ultima vreme si ma simt la propriu in bula mea. detasata de tot si intr-adevar centrul propriuui meu univers... nu prea intelege multa lume... e ca si sum mintea mea , sufletul... spiritul mai bine spus.. a urcat in varf de munte si si mediteaza... priveste si se mira cum de nu a vazut anumite lucruri, cum de nu a inteles si cum de se reprima in asa hal...
sunt usor influentabila... si prind la mine spusele unora...care nu sunt neaparat de bine...si ma enervez cumplit ca increderea in propria persoana are atatea brese.
ca intr-o coliba care nu e acoperita cum trebuie si pe care o bate vantul mereu...
dar... vreau sa daram si sa reconstruiesc... o casa frumoasa si primitoare si calda si plina de dragoste in care sa te simti in siguranta....
e nevoie de timp ,rabdare si perseverenta...si multa ambitie si ...vom reusi cu siguranta,cu un zambet si cu toata forta intrupata in stropul de dumnezeire ce mi-a fost daruit :)

franturi de tzara

am fost la concert juanes , si mi-a placut...am savurat muzica ca pe un pahar de vin alb bun.
sunt columbieni...canta de te lasa masca (daca iti place genul) si pe parcurs dupa ce mai canta putin vorbea despre tara lui , despre oameni , despre regiunile din care e fiecare membru al formatiei...
fiecare cantec al lor spune o poveste ... nu doar de dragoste... si atunci am inceput sa ma gandesc la sentimentul meu supracultivat ca "romania nu e egal acasa" pentru mine, si ca eu traiesc ca sa plec...
e o drama sau nu, sau mai bine...e o realitate a multora...
mi s-a spus...-bine,bine, vrei sa pleci dar...argumenteaza...
am argumentat de ne-am terminat.
dar totusi - sa nu ratati timisoara primavara cand infloresc copacii, mai ales daca sunteti proaspat indragostiti
- sa mergeti in sibiu in crama si sa beti o tuica fiarta si sa mancati paine cu fasole batuta facuta de don titi.
-

am un prieten

care ma enerveaza...care arunca vorbe...cumplit ,intotdeauna adevarate,
face previziuni si speculeaza...
si apoi imi arunca firimituri...si eu ma panichez...ce dracu...niciodata nu spune pe sleau!
anyway...ideea e ca ...uf iar a avut dreptate...dar si eu mi-am dat seama despre ce vorbea...asta e!

caii mei verzi

replica preferata a alor mei cand mai crescusem eu era "ia nu mai visa la cai verzi pe pereti"
Caii mai verzi au fost pe rand , excursii , respect din partea lor , libertatea de a iesi si de a vrea mai mult , atentie , discutii constructive , psihologie,studii in afara ...
au trecut anii si caii mei verzi s-au schimbat, sunt altii acum, dar ce e mai important e ca am invatat ca nu e rau sa visezi la ei...nu de alta dar chiar ai putea avea parte de unii dintre ei...
cai verzi are toata lumea...poate unii i-au botezat altfel...dar ei exista...si culmea e ca la inceput orice a fost un cal verde.

am fost acasa in vacanta si am petrecut cateva zile cu mama mea.
o doamna de 50 ani , draguta in naivitatea ei, care a avut sanse in viata o mie, careia i sa-u oferit practic caii verzi pe tava , si pe care rand pe rand i-a refuzat, sau nu i-a bagat in seama , sau i-a amanat pana au plecat suparati...
si doamna asta draguta incerca sa imi ofere o lectie de viata spunandu-mi cat e de urata viata si cat de rai sunt oamenii, si cum ar trebui sa am eu grija si sa fiu cu ochii in patru...

eram pe strada plimbandu-ne, m-am oprit si in pragul exasperarii am inceput sa ma rastesc la ea spunandu-i ca viata mea e a dracului de frumoasa, poate e grea dar in nici un caz urata , ca depinde de cum vezi lucrurile si ce iti doresti, ca oamenii nu sunt rai ci doar raniti si lipsiti de dragoste...si uneori de educatie si lumina...

a ramas cu gura cascata , am asigurat-o ca viata mea va fi in continuare extrem de bogata si frumoasa , pentru ca voi avea eu grija sa fie asa...
izbucnirea mea a uimit-o, si a lasat-o cu o deplina multumire de sine...
are un copil frumos !!!

caii verzi i care am crezut destul de mult au venit alaturi de mine si s-au transformat usor in certitudini si realitati palpabile...
altii prind acum contur si imi bantuie noptile...va veni si randul lor...usor usor..pe nesimtite si cu siguranta...caci daca am vreo obligatie in viata asta aceea e sa fiu fericita in fiecare zi

26

WTF... da 26 ani implinesc...si ma simt mai definita ,
mai altfel,
mai aproape in exterior de ceea ce sunt in interior ,
mai impacata cu mine si cu hibele care inainte ma scoteau din sarite ,
mai calma,
mai zambitoare ,
mai deschisa si mai sincera ,
mai binevoitoare si mai experimentata ,
mai echilibrata...si mai aproape de inlaturarea etichetei de "site in constructie"
eu zic ca a meritat calatoria ce a durat 26 ani...
de fapt sunt convinsa...asa ca o sa continuam...new level,new lebel...and maybe soon...new world with new perspectives...
:):):)

unii cai verzi sunt in chile !?

o prietena indragostita m-a anuntat ieri pe nepusa masa ca la sfarsit de saptamana pleaca in chile...
s-a indragostit... la sfarsit de saptamana isi va cumpara bilet si va fi pentru ea un nou inceput
m-a anuntat din start ca nu vrea sa i se spuna daca greseste sau nu, daca e o prostie sau nu ...
nu i-am spus ...sincer mi se pare o nebunie atat de frumoasa...un om care e in stare sa zboare pana la capatul pamantului pentru dragoste are tot respectul meu.
in Sibiu aveam o prietena Vyo, o persoana controversata pana in varful degetelor...o persoana care cauta ceva pentru care se credea incredibil de nedemna...
m-a oprit la un moment dat si m-a luat in brate spunandu-mi pe un ton jumatate gluma, jumatate serios, ca eu caut acelasi lucru ca si ea...
dar oare eu as fi in stare sa zbor pana in Chile?
Poate ca da... stiu ca sunt momente in care reactionez intr-un mod total neasteptat.
adica le dau pe toate pe una...cred ca oricand , oricat de mult as avea...la cel mai mic semna as putea renunta la tot ce am...
de mult tare am realizat ca cea mai mare libertate pe care tu singur ti-o poti acorda - e sansa unui nou inceput
in alt oras , cu alti oameni, cu alte privelisti, alte sentimente, alte planuri...

how stupid can you be???

yuhhhuuhuhuhu. :)
am regain controlul asupra blogului meu. adica am uitat parola, m-am chinuit multe zile sa fac ceva si , numai bine ca uitasem si mailu' cu care m-am inregistrat...
Damn!!! Si fusesem asa lovita de inspiratie...anyway... am rezolvat...
so i am back in business...

viata dupa munca

e un subiect mult dezbatut in ultima vreme,
de parca oamenii s-au trezit deodata si si-au dat seama ca au pus accentul pe ce nu trebuia...adica munca.
au uitat intre timp de ce e mai important in viata ,dragoste,prieteni, ingrijirea si rasfatarea propriei persoane...
nu inteleg de ce oamenii privesc munca ca pe un rau necesar, ca pe ceva ce ar tb facut repede si fara sa te gandesti prea mult...sa pleci cat mai repede, sa faci doar ce intra in atributiile tale, fara sa lasi loc imaginatiei,inovatiei si improvement-ului.
exista doua vieti-viata de la munca si viata de acasa.
multi inteleg ca cele doua nu trebuie sa fie complementare. de multe ori iti dai seama ca habar nu ai daca colega ta e casatorita sau nu,din ce parte a tarii e sau daca are 23 ani cum ia-i da tu sau mai mult...nu mai vorbim de muzica,mancare sau data de nastere...atata timp cat nu esti in stare sa observi daca e blonda natural sau nu...
si uite asa cum spunea cineva ne trezim cu doua inimi una pe care o luam la munca si una pe care o purtam acasa...ca dehh cei de la birou nu trebuie sa stie prea multe despre tine...
am auzit si varianta ca nu trebuie sa te imprietenesti cu cei de la munca...ca apoi nu mai poti lucra cu ei...pesemne ca unii ajung sa se traga de sireturi...dar a cui o fi vina..???
dar cea mai creata idee e cea a unui manager care pentru a stinge nemultumirile din birou a decretat sus si tare ca - NU MAI AVETI VOIE SA VORBITI INTRE VOI!!!-
HAA???????????????????
in cazul asta inteleg de ce unii isi fac jobul cu infrigurare fara sa se uite in dreapta si stanga iar la ora sase sparg usa.
i'll be back...

acasa

cred ca putine cuvinte isi gasesc in sufletul nostru asemenea rezonanta precum "acasa"
de ceva timp imi doresc sa locuiesc intr-o casa in care sa pot merge desculta.
fara sa tarai tot soiul de papauci cand iesi din camera.
deja mi se par impersonale casele care au doar parchet si gresie, fara a avea covoare sau mocheta...
imi cumparasem din ikea un covor multicolor pe care mi l-am dorit si de care eram tare mandra, dar s-a murdarit si dupa ce l-am spalat nu mai arata ok...si asa am renuntat la el... si la mersul in picioarele goale.
asa am ramas in minte cu o asociere acasa-desculta...si cu dorul unui acasa...

franturi de viata

rasfoiam in fuga blogurile altora, persoane pe care nu le cunosc.
la fel am facut si cu flickr.com site unde lumea posteaza fotografii, tot un fel de blog, tot povesti, doar ca in imagini...
si apoi mi-am amintit drumurile dinspre casa spre sibiu,sau bucuresti, in functie de locul in care imi duceam veacul...scrutam ferestrele luminate ale apartamentelor si surprindeam diverse imagini.
ca si cum te-ai uita la un film secvential in care totul dureaza doar cateva secunde ...pentru ca doar atat aveai timp sa furi in treacatul autocarului sau al trenului.
hmmm...somehow strange.

going home

e sapte iar si a mai trecut o zi. minute si ore si clipe.
cum masor? cum cantaresc calitatea timpului trecut?
cat am zambit- asa cam de 7
cam am muncit - cam un 7
cat am invatat - cam un 6....
ce fel de zi??? o zi de luni doar , cam de nota 6 si...restul???
maine, promitem mai mult , dar??? mai mult ce???
promit sa rad mai mult...si sa aflu trei lucruri noi.
oare cand am sa aflu cum,cand si mai ales pe cine voi iubi???
sper sa ploua...si atunci voi iubi cu siguranta...fiecare strop de ploaie...
bonsoir ma belle,je t'embrasse!!!

here we go.

fara introducere. fara cap si coada. pur si simplu.
daca nu ar fi inceput, probabil ca nici eu.
si cand ma gandesc ca azi dimineata un gand negru ma fulgera...ce-ar fi daca as arde tot???
dar doare ca sunt ganduri de rascruce si unele chiar interesante.
acum poate isi vor gasi un loc pe acest blog.
si totusi nu e mai romantic creionul si foaia de hartie?
dar nu...cine isi mai aduce aminte ce e romantismul?
bizzare. back to work...chiar daca nu am chef...